A murit scriitorul Liviu Radu

A murit scriitorul Liviu Radu
Publicat: 17/10/2015, 19:50

Liviu Radu, născut pe 20 noiembrie 1948, la București, a fost considerat unul dintre cei mai importanți autori de science-fiction și fantasy din România perioadei de după 1990. A scris peste 10 romane și aproape tot atâtea volume de proză scurtă, potrivit unui anunț publicat pe blogul editurii Nemira.

A debutat în 1993 în revista Quasar cu povestirea „Fața nevăzută a planetei Marte”, iar în decursul timpului a colaborat cu numeroase publicații și periodice de gen: Jurnalul SF, CPSF, ArtPanorama, Lumi virtuale, ProScris, Nautilus, Almanahul Anticipația.

În anul 1991 a debutat cu romanul „Trip-Tic”. A semnat, de asemenea, romane ca „Opțiunea” (2004), „Spaime” (2004), „Waldemar” (2007), „Modificatorii” (2010) și „Vânzoleli nocturne” (2012) și volume de proză scurtă, cele mai recente fiind „Povestiri fantastice” (2008) și „Singur pe Ormuza” (2011).

A fost distins cu premiul Vladimir Colin în anul 2000, Marele premiu Seniorii Imaginației (Editura Eagle/SRSFF – 2011), premiul special FanSF (2013). La fel de importantă a fost și activitatea sa de traducător, printre autorii pe care i-a popularizat numărându-se nume sonore precum Isaac Asimov și Neil Gaiman.

„Din păcate însă, începând cu acest weekend nu vom mai putea vorbi despre Liviu Radu, cel căruia îi aparține impresionantul curriculum vitae mai sus menționat, decât la timpul trecut. Autorul care și-a pus amprenta asupra science-fiction-ului românesc s-a stins din viață în acest weekend după o lungă suferință, lăsând comunitatea iubitorilor de literatură de anticipație fără unul dintre cei mai importanți membri ai săi. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se spune în anunțul publicat pe blogul editurii Nemira.

Liviu Radu va fi înmormântat marți, potrivit apropiaților acestuia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
Irina Loghin, acuzații grave în cazul lui Florin Piersic. „Bătaie de joc”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×